|
În spațiile generoase ale Bastionului Croitorilor din Cluj-Napoca (Str. Baba Novac nr. 35) va avea loc astăzi, 9 februarie 2010, la ora 13, evenimentul prilejuit de lansarea ghidului CLUJ-NAPOCA. GHID MULTICULTURAL (cu versiuni și în limbile maghiară, germană și engleză). Ghidul reprezintă, potrivit organizatorilor evenimentului, o invitație prietenoasă pentru a descoperi un spațiu inedit al conviețuirii, bogat în experiențe istorice și culturale caracteristice Europei Centrale. Publicația se adresează turiștilor care doresc să descopere Clujul și multiculturalitatea prin care acesta se definește, ghidîndu-le, totodată, pașii de-a lungul a șapte trasee. Conceput din inițiativa Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, apariția ghidului a fost încurajată și sprijinită de Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Relații Interetnice, iar distribuirea publicației este asigurată prin Centrul de Informare Turistică al Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Eforturile reunite ale acestor instituții propun o perspectivă inedită asupra Clujului, servind ca model oricărui spațiu citadin multicultural.
M. B.
|