|
Muzica tragica pentru un erou tragic, Uvertura Manfred de Robert Schumann, avind la baza drama poetica cu acelasi titlu de Lord Byron, a deschis recentul concert al Filarmonicii "Transilvania", intarind aprecierea potrivit careia "muzica l-a luat pe Schumann in brate, l-a hranit, si in cele din urma l-a distrus". Scriitura acestei lucrari sugereaza cum nu se poate mai bine cautarile omului de a atinge infinitul, extazul unui compozitor care a gindit prea departe pentru epoca sa. Trecem peste chixurile suflatorilor de alama, peste atacurile imprecise, si spunem ca Manfred a oferit, totusi, o buna introducere (si o buna incalzire) pentru ceea ce a urmat. Concertul pentru vioara si orchestra in mi minor de P. Nardini (Allegro moderato, Andante cantabile, Allegro giocoso), corespunzator unei etape in dezvoltarea viorii ca instrument solist, a stilului si repertoriului violonistic propriu-zis, a avut in violonistul Florin Ionescu Galati un interpret tehnic si sensibil, care s-a dezlantuit abia in Allegro giocoso; nu numai ca a cistigtat in expresivitate, dar a si realizat contraste patetice convingatoare, alternind melancolia cu impetuozitatea. Cu La Follia de A. Corelli, violonistul si-a onorat palmaresul impresionant, propunind o abordare pasionala a variatiunilor inspirate de vechiul dans iberic. Cele 23 de variatiuni au reliefat stapinirea de catre artist a mijloacelor tehnice si expresive la un nivel superior, astfel incit frumusetea si logica constructiei muzicale ce caracterizeaza aceasta bijuterie sonora au lasat publicului bucuria descoperirii. Versiunea interpretativa a lui Enescu (in 11 variatiuni) ramine, la rindul ei, un model. La bis, "staccato-ul zburator" al lui Kreisler a rasplatit aplauzele spectatorilor.
"Muzica viitorului", cum era caracterizata creatia lui Berlioz in epoca, a incununat concertul. Sub bagheta tinarului dirijor israelian Noam Zur (asistent al lui Pierre Boulez si, in acelasi timp, consultant si dirijor al Festivalului de la Lucerna in perioada 2006-2008), a carui aplecare spre dirijatul de opera e evidenta si benefica pentru orchestra simfonica sau pentru ansamblul vocal-simfonic, in general, Orchestra Filarmonicii "Transilvania" s-a desfasurat la adevarata ei valoare in Simfonia fantastica. Dirijorul a "citit" cu inteligenta prin increngatura de culori, timbre, tempi si tensiuni ale partiturii programatice, prin muzica de o forta tonala cu totul noua, cu resurse si nuante nebanuite. Puternica nota autobiografica, propriile fantezii si dimensiunea psihologiei artei pe care Berlioz le-a exploatat in aceasta lucrare de proportii impresionante (Reverii. Pasiuni. Largo: Allegro agitato e appassionato assai; Un bal: Allegro non tropo; Scena cimpeneasca: Adagio; Mars spre supliciu: Allegretto non troppo; Visul unei nopti de sabat: Larghetto. Allegro) au fost puse in valoare de un tinar dirijor rafinat si exigent, cu o gestica precisa si eleganta, caruia orchestra i-a raspuns pe masura, mai ales in Reverii si Pasiuni, Un bal, Mars spre supliciu sau in Allegro-ul din Visul unei nopti de sabat. L-am "revazut" pe Berlioz asa cum si-a dorit-o chiar el: cu iubirile, dezamagirile si experientele sale, cu intreaga sa atitudine fata de lume, cu emotiile si starile care i-au cuprins sufletul romantic.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
|
