8 ianuarie 2018, prima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale

Luni, 8 ianuarie, se vor încasa toate tipurile de taxe şi impozite locale, precum şi abonamentele de parcare din municipiu, anunţă municipalitatea clujeană, printr-un comunicat de presă. Potrivit documentului, dările se pot încasa începând cu ora 8, la sediul din Piaţa Unirii nr 1 şi la toate primăriile de cartier, iar de la 8.30 la sediul Centrului de Informare pentru Cetăţeni de pe strada Moţilor nr 7. „Le reamintim contribuabililor că toate aceste taxe şi impozite pot fi achitate în termen, beneficiind de toate facilităţile şi bonificaţiile până în data de 2 aprilie 2018 (având în vedere faptul că 31 martie este o zi de sâmbătă)”, arată reprezentanţii administraţiei locale, subliniind că există alternative de plată care să îi scutească de deplasarea fizică la un ghişeu al instituţiei. Astfel, taxele şi impozitele locale se pot achita: direct la ghişeele instituţiei numerar sau cu card bancar; online, pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro online, pe site-ul www.ghiseul.ro; online, cu ajutorul codului QR de pe înştiinţarea de plată a impozitelor (pe care o vor primi în perioada următoare, conform legii, în cutiile poştale); virament bancar în conturile institutiei deschise la trezorerie

Informaţii privind plata taxelor şi impozitelor locale prin virament bancar, în conturile de trezorerie ale Primăriei Cluj-Napoca, puteţi găsi pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro, secţiunea Taxe şi Impozite/Informaţii/Informaţii despre conturile IBAN,sau accesând
link-ul https://www.e-primariaclujnapoca.ro/taxe/Cont_IBAN_2006.html, mai precizează reprezentanţii municipalităţii clujene.

A.S.

Articole din aceeasi categorie