Home » 2017 » Articole din aprilie

Rănile Iubirii – ferestre ale Inimii Domnului

După sărbătoarea Învierii Domnului, noi, cei de azi, am rămas cu un risc permanent: acela de a „expedia” prezenţa Domnului înviat departe, până anul viitor, la următoarele Paşti, reîntorcându-ne la viaţa/mormântul relaţiei de rutină cu un Dumnezeu depărtat şi îmbrăcat în norme şi porunci, nepersonal. Cu alte cuvinte, cu riscul de a nu voi să […]

Fericirea în ceilalţi

Calitatea vieţuirii noastre şi a relaţiilor interumane este o realitate aproape complet ocultată, ea sfârşind prin a se degrada vizibil sub ochii noştri atenţi la a descoperi răul, imperfecţiunea şi defectelele celui de lângă noi. Dincolo de faptul că trăim un grav deficit de iubire şi îngăduinţă, care ne răpeşte bucuria de a mai fi […]

Citeste tot articolul

S-a constituit echipa de lucru pentru Spitalul Regional de Urgenţă

O echipă de lucru formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai serviciilor deconcentrate clujene, Consiliului Judeţean Cluj, precum şi din experţi din cadrul Băncii Europene de Investiţii urmează să pregătească până anul viitor documentaţia necesară obţinerii finanţării pentru construirea Spitalui Regional de Urgenţă Cluj. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, Mihai Moisescu a anunţat, joi, […]

Citeste tot articolul

Armenii gherleni – reprezentaţi la Adunarea Generală UAR de la Bucureşti

La  Bucureşti a avut loc Adunarea Generală a Uniunii Armenilor din România, la care au participat peste o sută de delegaţi ai filialelor din ţară (plus Bucureşti), printre care şi domnul ing. Esztegár János, preşedintele filialei Gherla a UAR. Pe ordinea de zi a forumului naţional al comunităţii armeneşti din ţara noastră au figurat următoarele […]

Citeste tot articolul

La Gherla au reapărut terasele de vară

Imediat cum s-a încălzit vremea, în centrul municipiului Gherla s-au redeschis terasele. Este normal să fie aşa, doar ne găsim la sfârşitul lunii aprilie, când lumea mai iese la o cafea sau la un ceai, fiindcă de bere, în condiţiile meteo de acum, nu prea au avut chef oamenii. Primăria doreşte să facă ordine în […]

Citeste tot articolul

În atenţia publicului călător!

Ca urmare a unor lucrări de mentenanţă efectuate la calea de rulare a tramvaielor, sâmbătă 29 aprilie între orele 5:30 – 23:00 cât şi duminică 30 aprilie între orele 6:00 – 23:00 , pe liniile 100 (P-ţa Gării – Bd. Muncii) respectiv 101 (Str. Bucium – P-ţa Gării) transportul va fi asigurat cu autobuze. Vă […]

Citeste tot articolul

PROGRAMUL MIJLOACELOR DE TRANSPORT IN COMUN PENTRU LUNI 1 MAI 2017

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunţă publicul călător că în data de 1 mai 2017 transportul public urban şi metropolitan se va desfăşura între orele 6:00–23:00, conform programului pentru zilele de duminică. Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A.

Citeste tot articolul

Muzeul Etnografic al Transilvaniei Finalizare de proiect… „Conservare – Restaurare şi punere în valoare a bisericilor din lemn Petrindu şi Cizer”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei Finalizare de proiect… „Conservare – Restaurare şi punere în valoare a bisericilor din lemn Petrindu şi Cizer”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a găzduit joi, 27 aprilie 2017, conferinţa de finalizare a proiectului „Conservare – Restaurare şi punere în valoare a bisericilor din lemn Petrindu şi Cizer”. Proiectul a fost implementat în cadrul Programului PA 16/RO12 „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural” finanţat […]

Citeste tot articolul

Fostul primar din Râşca a pierdut procesul ce viza repunerea sa în funcţie

Fostul primar din Râşca a pierdut procesul ce viza repunerea sa în funcţie

Fostul edil al comunei Râşca, Ioan Morar a pierdut definitiv procesul ce viza anularea ordinului emis de prefectul judeţului Cluj prin care s-a constatat încetarea mandatului de primar după ce a fost condamnat definitiv pentru abuz în serviciu. Totodată, Morar a pierdut şi procesul în care a solicitat revizuirea sentinţei prin care a fost condamnat […]

Citeste tot articolul

La Jucu se acordă mare atenţie sportului

În zilele de 27 şi 28 aprilie, „Arena Jucu” a găzduit prima ediţie a turneului de fotbal „Cupa Speranţa”, organizat de Primăria comunei Jucu şi Academia de Fotbal Napoca, o competiţie deschisă jucătorilor în vârstă de 8-11 ani. La prima ediţie (dar, va continua şi în anii următori) s-au înscris 15 echipe din toată zona […]

Citeste tot articolul

Două noi sensuri unice la Turda

Municipalitatea turdeană a pus în aplicare, începând cu data de 28.04.2017, proiectul “ Sensuri unice în municipiul Turda”, modificare realizată exclusiv pentru obţinerea a 81 de noi locuri de parcare.  Astfel, strada Lianelor şi strada Macilor au devenit străzi unde se va circula într-un singur sens. Conducătorii de vehicule şi autovehicule sunt rugaţi să respecte […]

Citeste tot articolul

Lucruri de făcut de 1 Mai

Una dintre zilele preferate ale românilor se apropie cu paşi repezi, iar majoritatea dintre noi am plănuit deja să facem ceea ce toată lumea face. Fie mergem la cabană la munte, fie la grătar la marginea pădurii. Nu trebuie să ne limităm însă la aceste lucruri. Ziua de 1 mai poate fi mai interesantă decât […]

Citeste tot articolul

Copleşiţi de durere şi cu inimile sfâşiate vă anunţăm că preaiubita noastră soţie, mamă, bunică şi prietenă IURASOG ILEANA în vârstă de 63 de ani a plecat la Cele Sfinte în noaptea de 27 aprile 2017.

Copleşiţi de durere şi cu inimile sfâşiate vă anunţăm că preaiubita noastră soţie, mamă, bunică şi prietenă IURASOG ILEANA în vârstă de 63 de ani a plecat la Cele Sfinte în noaptea de 27 aprile 2017. Dumnezeu să o odihnească în pace şi să îi aşeze sufletul bun şi blând între Drepţii Săi, în pace […]

Citeste tot articolul

ZEXE

ZEXE

de Octavian BOUR

Citeste tot articolul

Daniel Buda cere program de ajutor pentru plantaţiile pomicole afectate de îngheţ

Eurodeputatul Daniel Buda îi cere ministrului Agriculturii să instituie urgent un program de ajutor pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de variaţiile extreme de temperatură. Buda susţine că se impune urgent un astfel de demers deoarece reprezentanţii mai multor asociaţii pomicole s-au plâns că variaţiile de temperatură din ultima perioadă le-au afectat culturile […]

Citeste tot articolul

Orar „de 1 Mai” la Primăria Cluj-Napoca

Cu ocazia week-endului prelungit datorat zilei de 1 Mai, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul municipalităţii va avea program special. Astfel, în perioada 29 aprilie  – 1 mai ,  Serviciul de Evidenţă a Persoanelor nu va asigura program cu publicul,  nici preluări, nici eliberari de acte de identitate, anunţă municipalitatea. Serviciul stare civilă,  va […]

Citeste tot articolul

Sfântul şi Marele Sinod, în dezbaterea canoniştilor

Sfântul şi Marele Sinod, în dezbaterea canoniştilor

Prestigioşi profesori de drept canonic, din ţară şi din străinătate, au conferenţiat la Congresul internaţional intitulat „Sfântul şi Marele Sinod, eveniment eshatologic sau normalitate canonică?”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai”, Centrul de Studii Nomocanonice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi Centrul Ortodox […]

Citeste tot articolul

Macron vs. Le Pen. Urmează runda doi.

Macron vs. Le Pen. Urmează runda doi.

După mult aşteptatul scrutin electoral din 23 aprilie, rezultatele finale îl confirmă pe Emmanuel Macron ca învingător. Dar acest lucru nu este destul după părerea mea. Dacă alegerile din Statele Unite din 8 noiembrie 2016 ne-au arătat că lupta electorală a luat o nouă direcţie şi nu bătălia pentru cea mai înaltă funcţie în stat […]

Citeste tot articolul

Rampele clandestine de la Turda dau bătăi de cap poliţiştilor locali

Rampele clandestine de la Turda dau bătăi de cap poliţiştilor locali

Poliţiştii locali din Turda au aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 3000 lei pentru depozitări ilegale de deşeuri menajere. Primăria din localitate a anunţat că recent au fost surprinse cinci persoane care au abandonat deşeurile în locuri nepermise. „În această săptămână, poliţiştii locali din cadrul Serviciul Disciplină în Construcţii, Protecţia Mediului şi  Control Comercial au identificat […]

Citeste tot articolul

Cicliştii închid circulaţia rutieră în Făget

Atenţie! Vor fi restricţii de circulaţie pentru ziua de duminică, 30 aprilie, cu ocazia desfăşurării evenimentului ”Făget Trail Running &UCI MTB Marathon”. Astfel, între orele 9 şi 13, va fi restricţionată circulaţia rutieră pe traseul: DN 1 – str. Bucium – pădurea Făget – str. Sfântul Ioan, de la intersecţie cu Valea Gârbăului până la […]

Citeste tot articolul