2017 – mize electorale fără precedent. Spre ce duce totul?

Anul 2016 a cunoscut două jocuri electorale majore, pline de mize electorale care transcend mult limitele clasice şi care practic au deschis un nou capitol al politicii internaţionale din era post-Război Rece.
Am intrat aşadar într-o altă eră, dar care deşi ar putea fi denumită „Era Trump”, eu zic că numele în sine este mult prea limitat pentru implicaţiile actuale ale fenomenelor politice internaţionale.
Este era în care măsurile anti-democratice propuse de unii lideri politici se aleg paradoxal chiar prin vot democratic. Este era în care politicienii se bat într-o luptă crâncenă pentru putere şi funcţii importante, dar care luptă nu are la bază decât substraturile unor ego-uri politizate şi lipsa unor planuri şi strategii politice axate în realitate şi care să poată fi sustenabile şi să aducă beneficii electoratelor, ori de care parte s-ar afla ele.
Duminică, Turcia Kemalistă a încetat a mai exista. Erdogan şi-a consolidat în urma referendumului privind modificările constituţionale, puterea şi funcţia de preşedinte al Turciei pentru o perioadă îndelungată de acum încolo. Cu un rezultat previzibil, dar totuşi neaşteptat (din punctul de vedere al diferenţei procentajelor), Turcia se îndreaptă cu paşi siguri în direcţia opusă laicităţii şi a statului de drept. Desigur, rezultatul final a adus pe lângă nemulţumire în rândurile celor care au votat împotriva unui regim prezidenţial şi autoritar, şi un aer de controversă. Opoziţia susţine că rezultatul votului a fost fraudat, ceea ce încinge şi mai tare spiritele în interiorul Turciei, fracturând societatea turcă în două, în momentul când e cel mai mult nevoie de un pilon regional stabil în tumultul de instabilitate din Orientul Mijlociu. Referitor la rezultat, părerea mea este că acesta este în mare măsură „tunat”, şi sub nicio formă nu reflectă realitatea loialităţii politice din Turcia.
După cele întâmplate, este evident că nici nu se mai pune problema în acest moment ca Turcia să devină membră a Uniunii Europene. De fapt, această chestiune era clară încă de dinaintea evenimentelor de anul trecut, referitoare la „aşa-zisa lovitură de stat”, chiar dacă unii au continuat să meargă înainte cu retorica politică pe această temă. Uniunea Europeană îşi îndreaptă privirile spre un nou stat, şi anume Muntenegru. De aceea şi eforturile ca acesta să fie în NATO.
Referitor la NATO, episodul referendumului nu aduce deloc veşti bune, cu atât mai mult cu cât Turcia deţine una dintre cele mai mari armate din cadrul Alianţei, şi cu atât mai mult cu cât aceasta găzduieşte şi focoasele nucleare ale Statelor Unite încă de pe vremea Războiului Rece, dacă ne amintim episodul Crizei Rachetelor din Cuba -1962.
De cealaltă parte a continentului European, în Marea Britanie, premierul britanic a anunţat, conform atribuţiilor prim-ministrului, data următoarelor alegeri generale, şi anume 8 iunie 2017. Este un anunţ iarăşi „neaşteptat” din punctul de vedere al analiştilor şi liderilor europeni, dar care după părerea mea era previzibil din mai multe puncte de vedere.
Anul următoarelor alegeri generale ar fi 2020, şi anume la un an după posibila încheiere a negocierilor pentru Brexit. Practic, prin aceste alegeri, Theresa May şi-ar consolida puterea politică şi s-ar plasa pe o poziţie de forţă în negocierile referitoare la Brexit. E clar că aceasta caută şi o validare electorală din partea populaţiei britanice care susţin Brexitul dar şi din partea celeilalte părţi care se opune Brexitului.
Ceea ce e şi mai clar este faptul că Theresa May întâmpină probleme referitoare la omogenizarea unei poziţii clare în parlamentul britanic şi a clasei politice referitor la Brexit, şi e probabil ca aceste probleme să îi scadă credibilitatea politică şi legitimitatea conducerii cu atât mai mult cu cât mizele Brexitului sunt majore şi implică direct o multitudine de actori globali. În acest caz, e posibil ca premierul britanic să caute o delegare de sarcini şi de responsabilităţi spre un alt viitor prim-ministru, totuşi acesta fiind un scenariu puţin probabil, dar totuşi posibil.
Totuşi, până la aceste alegeri din 8 iunie mai avem, iar în momentul actual, ochii Europei sunt aţintiţi spre primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, unde probabil câştigătorii acestuia vor fi Emmanuel Macron şi Marine Le Pen. Să vedem totuşi dacă vor exista sau nu „surprize”…
Vlad ZUBAC

Articole din aceeasi categorie