20 de ani de la apariția ediției jubiliare a Bibliei diortosite de Mitropolitul Bartolomeu

Fără îndoială, opera esențială a Mitropolitului Bartolomeu Anania, Biblia Jubiliară, constituie un regal spiritual și cultural, un dar inestimabil făcut limbii române.

Acest proiect de anvergură, întins pe un arc mare de timp (23 dec. 1990 – 10 aug. 2001) și derulat pe axa a două spații duhovnicești, mănăstirile Văratec și Nicula, a pornit inițial de la ideea părintelui profesor Dumitru Fecioru, care îi făcuse Arhimandritului Bartolomeu Anania, în anul 1988, propunerea de a lucra la o nouă versiune a Bibliei, din două considerente: evoluția limbii române și noile ediții critice ale Septuagintei. „Nu doar Biserica – îi va spune părintele Fecioru arhimandritului Bartolomeu –, ci și cultura românească au nevoie de o nouă traducere… E o datorie de conștiință. Și m-am gândit că numai noi doi o putem face; eu ca elenist, iar sfinția ta ca expert în limba română. Ai certificatul lui Arghezi, iar asta nu e puțin lucru” (Memorii, Polirom, 2008, p. 650). Noblețea gândului părintelui profesor a stăruit în mintea arhimandritului Bartolomeu, iar după moartea părintelui Fecioru, în februarie 1988, la 83 de ani, a rămas suspendat între „cutezanță și spaimă”. Însă, la masa de lucru, arhimandritul Bartolomeu s-a resemnat să lucreze singur, „cu conștiința că sunt doi, literatul, posesor al unei bogate experiențe a limbii române, și teologul” (Logos. Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului la împlinirea vârstei de 80 de ani). Din momentul în care Dumnezeu i-a rânduit data începerii lucrului la Biblie (23 dec. 1990) – „Ajuns acasă (de la Sfânta Liturghie ), am făcut o cruce cu «Doamne, ajută-mă!» și așa am început o trudă care avea să dureze, aproape fără întrerupere, unsprezece ani” (Memorii, p. 652) –, orice intenție literară a fost pusă între paranteze, după cum avea să mărturisească autorul însuși în câteva memorabile interviuri: „Opera mea literară nu mă interesează” (Adevărul literar și artistic, 28 nov. 1993, nr. 194), „Tot ce am scris și tot ceea ce plănuisem să scriu mi se pare lipsit de importanță” (Cotidianul, 21 ian. 1994).

Întrebuințând un epitet folosit pentru a desemna travaliul scriitorului, munca de „ocnaș” a diortosirii, și nu traducerii Bibliei, a continuat pe linia edițiilor grecești ale Septuagintei și Noului Testament, până la manualele de traducere editate de United Bible Societes, și a celor 12 volume masive ale monumentalei lucrări The Interpreter’s Bible (Memorii, p. 652) și, bineînțeles, Biblia de la București din 1975, ce a servit drept text de lucru. Acest impresionant evantai bibliografic denotă capacitatea asimilativă a scriitorului ierarh Bartolomeu, demnă de admirație, dată fiind vârsta înaintată și peregrinarea prin închisorile comuniste.

Desenul diortosirii a accentuat în chip aparte, pe lângă palierele lexical, sintactic și de stil (Candela Moldovei, 11 nov. 1999), cerințele omului modern, astfel că versiunea Înaltpreasfințitului Bartolomeu este garnisită cu rafinate note de subsol, unde observăm că ierarhul diortositor patinează grațios pe suprafețele hagiografică, istorică, geografică, interesant fiind modul în care poezia se instilează în notele infrapaginale. De asemenea, caracterul de noutate a ediției Mitropolitului Bartolomeu rezidă și în comentariile introductive, concordanța biblică pe teme ordonate alfabetic, atribuită pr. prof Ioan Chirilă și pr. Anton Savelovici, precum și includerea câtorva hărți color ale vechiului și noului Israel, toate facilitând lectura Cărții sfinte.

Versiunea Bibliei Înaltpreasfințitului Bartolomeu a prilejuit remarcabile texte scrise și rostite, adunate ulterior în lucrarea Primele mărturii despre Biblia Jubiliară 2001, îngrijită de pr. Ștefan Iloaie și apărută în anul 2003 la editura Renașterea, unde semnează nume cu rezonanță din sfera teologică și filologică. În același an, editura Renașterea a publicat și Caietele de lucru, volum îngrijit de pr. Călin Florea, un corolar al Bibliei, care revelează „iradianța sufletească” și metoda de diortosire a Înaltului Bartolomeu.

Dr. Nicoleta PĂLIMARU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut