14 service-uri din Cluj, închise de RAR

Registrul Auto Român(RAR) a închis 14 service-uri din judeţul Cluj după ce s-a constatat că nu aveau autorizaţie de funcţionare, a declarat pentru Făclia purtătorul de cuvânt al RAR, Roxana Dima. Totodată, inspectorii RAR au aplicat 19 amenzi, în valoare totală de 57.000 lei, pentru efectuarea de activităţi de reparaţii la sistemul de rulare fără a deţine Autorizaţie Tehnică, neconformitatea de a nu efectua inspecţiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie, neconformitatea de a nu-şi păstra şi respecta condiţiile iniţiale de autorizare şi lipsa certificatelor de garanţie emise pentru lucrările efectuate. RAR atrage atenţia posesorilor de autovehicule să fie foarte atenţi atunci când aleg service-ul în care îşi duc maşina la reparat. Inspectorii spun că ofertele de pe piaţă care promit reparaţii rapide şi ieftine sunt, de obicei, o capcană pentru că acele service-uri nu dispun de capabilitatea tehnică specifică care să ateste calitatea reparaţiilor efectuate. Acesta este motivul pentru care inspectorii RAR efectuează în mod frecvent controale pentru a servi intereselor reale ale posesorului de autovehicul si a stabili o stare de normalitate în sfera serviciilor auto. La nivel naţional, Departamentul Supraveghere Piaţă al Registrului Auto Român a verificat 655 de service-uri, peste 200 dintre acestea fiind închise pentru nerespectarea normelor privind autorizaţia de funcţionare.
C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *