10 pentru Cluj – Juniorii Clujului. Elevul Anului 2017 în Cluj – Iulia Iacob. Portret al scriitorului la tinereţe

M-am aplecat şi mă aplec cu mare, foarte mare plăcere asupra tinerilor preocupaţi de tot ce este peren şi viabil în cultură. Văd în ei viitorul României, Seniorii de mâine ai literelor, ai artelor plastice, ai artei interpretative şi solistice, garanţii sigure ale spiritualităţii noastre.

Iulia Daria Iacob va primi astăzi, 13 decembrie (Casa de cultură a studenţilor; 12. 00), în cadrul festivităţii 10 pentru Cluj – Juniorii Clujului. Speranţele Cetăţii, titlul de Elevul Anului 2017 în Cluj. Distincţie care recompensează o activitate literară exemplară şi veţi vedea că afirmaţia nu este deloc gratuită.

Iulia Daria Iacob este eleva Liceului Teoretic ‘Mihai Eminescu’ (director profesor Simona Dobrescu, director adjunct profesor Lili Ciocan), clasa a XII – a, diriginte profesor Mihaela Turcu, profesoară de limba şi literatura română – Viorelia Sabău.

Între 2006 şi 2012, a fost eleva Colegiului de muzică ‘Sigismund Toduţă’ din Cluj – Napoca, pian, clasa profesor Ovidiu Lup. Au urmat calitatea de membră a Corului de copii ‘VIP Junior’ a Colegiului de Muzică ‘Toduţă’, apoi cea de membră a trupei de teatru ‘Viceversa’ (coordonator Ruslan Bârlea, actor), respectiv membră a cenaclului literar ‘Vox Napocensis’ a Casei de cultură a studenţilor.

Literar, 2017 i-a adus Iuliei Iacob nu mai puţin de 20 de premii (şase premii I; alte şase premii II; două premii III; plus premiul ‘Valentin Taşcu’, Premiul Special al Juriului la concursul naţional ‘Octavian Goga’, trei Mari Premii pe axele Ploieşti – Agnita – Blaj; un alt Premiu Special în concursul naţional ‘Ars Nova’). Premiile au completări şi urmări fericite : debutul în ‘România literară’ (octombrie nr 46), prezenţa în antologia ‘Crai Nou’, lansarea celei de a doua cărţi, ‘Superzgomot’ (prima în 2015, ‘Era glacială’). Practic, de la primele premii obţinute au trecut aproape zece ani, ani de prezenţe literare şi excelenţă în poezie, proză, rezultate la învăţătură, creativitate şi originalitate, eseu, Olimpiada de Limba şi Literatura Română, corespondenţă, interpretare.

Important este ca Iulia Iacob să aibă acelaşi parcurs spiritual şi sunt ferm convins că – l va avea. Plusul va veni din partea celor care se ocupă de destinele ei (părinţi, profesori, oameni de litere,…). Şi sunt la fel de convins că despre Iulia Daria Iacob voi mai avea prilejul să scriu, consemnându-i, cu aceeaşi mare plăcere, reuşitele. Una majoră se întâmplă să fie chiar astăzi, 13 decembrie. Un 13 norocos odată cu acordarea distincţiei Elev al Anului 2017. Orice alte cuvinte sunt de prisos. Felicitări!

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie