Radu VIDA
Funcţionarii au făcut grevă. De avertisment. Şi de neruşinare, aş zice eu pentru că, aveam să aflu cu stupoare, tagma nu vroia să schimbe ceva din comportamentul execrabil faţă de cei care-i plătesc, nu le ţîţîiau lipidele pentru postul lejer, la căldurică, sub acoperiş şi nu în tufiş, învîrtind pînă la vertij o hîrtie pe zi. Nu! Casta şi-a adunat puterile şi pe lîngă statul cotidian, au hotărît să mai stea. Ceasuri întregi! Să protesteze vas’zică, cum că pentru statul lor, nu le dăm destui bani. 
Nu vreau să vorbesc despre faptul că acest buboi, diagnosticat malign de la începutul începutului, a crescut ca Făt-Frumos. Adică, într-o zi… ştiţi dumneavoastră! Şi, cu timpul, a devenit mai urît decît talpa Tartarului. Te pui la un ghişeu să le dai bani, te uiţi la blonda platinată, te gîndeşti ce bine ar fi ca mă-sa să-ţi devină soacră şi, cînd urmezi la o adică, dai de toată acreala sufletului ei. Îi mai trebuie o adeverinţă, care trebuie, neapărat, să aibă şi  copie înregistrată, înrămată, broşată şi… capsat, alungi visul de dinainte, fiind convins că, acasă, funcţionara n-ar…funcţiona, că rîntaşul ar fi mereu ars, iar supa - acră şi rece.
Ei, dar nu de însurătoare vroiam să vă vorbesc ci, mai degrabă, despre inutilitatea funcţionărească, obrăznicită şi, se pare, de neînvins. Spun asta pentru că, şleahta birocraţilor poate fi înlocuită în 2-3 secunde, cele mai multe munci prestate de aceştia putîndu-se rezolva pe calea voluntariatului. Noi, fraierii, însă, îi angajăm, îi bibilim şi, umili, ne tîrîm pe la cozi, ne gudurăm pe la ghişee, doar-doar ajungem să ne plătim dările, să scoatem  adeverinţă, să… Da. Noi, fraierii… Aşa a spus un tînăr funaţionar. Şi n-a roşit nici cînd s-a aflat în faţa camerelor de luat vederi cu microfon cu tot. Merită, zic eu, citatul exact: "Stăm aici, toată ziua, pe scaun şi vorbim cu toţi fraierii"– a spus un ins, intervievat la cald, mai bine zis, la căldura protestului revendicativ.
Dacă eram şeful lui, în următoarea clipită îl trimitea acăsucă, la mămica lui natală, să-l înveţe ce şi cum sau măcar să mimeze, cît de cît credibil,  în cestiunea cu respectul pentru cel care te plăteşte (contribuabilul). După care, mi-aş fi dat un şut în organul cu care l-am angajat. Şi aş fi plecat şi eu acasă, să visez la drăcovenia aia a unui bulgar care, stabilit în Australia, a pus de un oraş în stil vechi. Antic. Povestea se va numi Roma IV şi se află în plină construcţie. În deşert. Pe bune!( Ştiţi: Roma Romă, Constantinopole – Roma II, Moscova, autoîntitulată Roma III şi…asta de care vă vorbesc.) Numai că, înainte de a-mi scăpa mîna în oliţă, m-ar fi trecut coşmarul: modelul acesta, copiat după Republica Romei, urmează să aibă senat, magistraţi, politicieni şi plebei. Din lac în puţ! Încă în transă,  l-aş fi ţucat pe Pavel Kalnov, specialistul IT care construieşte prin plămădire… fraierimea în pustiul australian. Drum înfundat! Şi, cu siguranţă, a doua zi dimineaţă,  m-aş întoarce la serviciu, l-aş reangaja pe fraierul care vorbea despre fraieri şi încă pre mulţi alţii. E mai bine şi mai cald la umbra ghişeului damnat, decît în şomaj, făr’ de perspectivă.  Şi, vorba aia, numai aşa îi putem învinge pe fraieri: fiind cît de mulţi suportă contribuabilul. Şi chiar peste.
Fraieri…

» Neputinţa guvernării

» Cine ar trebui să plece?

» O intoxicare preparată la Cotroceni

» Şi presa?

» Haosul democraţiei în PDL

» Corupţiunea şi expectaţia

» Îl mai votaţi o dată?!

» ANI

» Între remanierea guvernamentală şi „guvernul de serviciu”

» Plătind nesimţirea

» Ridicolul Boc

» Povestea vorbăriei

» Cum s-au “risipit” banii pentru sănătate

» Pudico-erotic

» Între disidenţe şi “manevre de toamnă”

» Sindromul coreean