 Radu VIDA
Funcționarii au făcut grevă. De avertisment. Și de nerușinare, aș zice eu pentru că, aveam să aflu cu stupoare, tagma nu vroia să schimbe ceva din comportamentul execrabil față de cei care-i plătesc, nu le țîțîiau lipidele pentru postul lejer, la căldurică, sub acoperiș și nu în tufiș, învîrtind pînă la vertij o hîrtie pe zi. Nu! Casta și-a adunat puterile și pe lîngă statul cotidian, au hotărît să mai stea. Ceasuri întregi! Să protesteze vas’zică, cum că pentru statul lor, nu le dăm destui bani.
Nu vreau să vorbesc despre faptul că acest buboi, diagnosticat malign de la începutul începutului, a crescut ca Făt-Frumos. Adică, într-o zi… știți dumneavoastră! Și, cu timpul, a devenit mai urît decît talpa Tartarului. Te pui la un ghișeu să le dai bani, te uiți la blonda platinată, te gîndești ce bine ar fi ca mă-sa să-ți devină soacră și, cînd urmezi la o adică, dai de toată acreala sufletului ei. Îi mai trebuie o adeverință, care trebuie, neapărat, să aibă și copie înregistrată, înrămată, broșată și… capsat, alungi visul de dinainte, fiind convins că, acasă, funcționara n-ar…funcționa, că rîntașul ar fi mereu ars, iar supa - acră și rece.
Ei, dar nu de însurătoare vroiam să vă vorbesc ci, mai degrabă, despre inutilitatea funcționărească, obrăznicită și, se pare, de neînvins. Spun asta pentru că, șleahta birocraților poate fi înlocuită în 2-3 secunde, cele mai multe munci prestate de aceștia putîndu-se rezolva pe calea voluntariatului. Noi, fraierii, însă, îi angajăm, îi bibilim și, umili, ne tîrîm pe la cozi, ne gudurăm pe la ghișee, doar-doar ajungem să ne plătim dările, să scoatem adeverință, să… Da. Noi, fraierii… Așa a spus un tînăr funaționar. Și n-a roșit nici cînd s-a aflat în fața camerelor de luat vederi cu microfon cu tot. Merită, zic eu, citatul exact: "Stăm aici, toată ziua, pe scaun și vorbim cu toți fraierii"– a spus un ins, intervievat la cald, mai bine zis, la căldura protestului revendicativ.
Dacă eram șeful lui, în următoarea clipită îl trimitea acăsucă, la mămica lui natală, să-l învețe ce și cum sau măcar să mimeze, cît de cît credibil, în cestiunea cu respectul pentru cel care te plătește (contribuabilul). După care, mi-aș fi dat un șut în organul cu care l-am angajat. Și aș fi plecat și eu acasă, să visez la drăcovenia aia a unui bulgar care, stabilit în Australia, a pus de un oraș în stil vechi. Antic. Povestea se va numi Roma IV și se află în plină construcție. În deșert. Pe bune!( Știți: Roma Romă, Constantinopole – Roma II, Moscova, autoîntitulată Roma III și…asta de care vă vorbesc.) Numai că, înainte de a-mi scăpa mîna în oliță, m-ar fi trecut coșmarul: modelul acesta, copiat după Republica Romei, urmează să aibă senat, magistrați, politicieni și plebei. Din lac în puț! Încă în transă, l-aș fi țucat pe Pavel Kalnov, specialistul IT care construiește prin plămădire… fraierimea în pustiul australian. Drum înfundat! Și, cu siguranță, a doua zi dimineață, m-aș întoarce la serviciu, l-aș reangaja pe fraierul care vorbea despre fraieri și încă pre mulți alții. E mai bine și mai cald la umbra ghișeului damnat, decît în șomaj, făr’ de perspectivă. Și, vorba aia, numai așa îi putem învinge pe fraieri: fiind cît de mulți suportă contribuabilul. Și chiar peste.
Fraieri…
|
